Amprenta ta peste tot ce e al tău!

Ştii acel moment când îţi pierzi ceva destul de semnificativ pentru tine şi acel lucru este defapt la un prieten/un coleg, bineînteles fără ca acesta să ştie? Ei bine, sigur ţi s-a întâmplat măcar odată şi-ţi poţi aminti sentimentul neplăcut creat de această situaţie destul de jenantă şi deranjantă, mai ales atunci când lucrul lipsind se cere a fi în posesia ta într-un interval de timp destul de scurt care nu-ţi permite  . Ei bine, poate că asta se întâmplă şi din cauza faptului că nu-ţi pui amprenta pe ce e al tău!

În primul rănd, organizarea lucrurilor personale este importantă atăt pentru tine căt şi pentru cei din jur. Marcarea individuala este un proces extrem de ajutător dacă nu doreşti să-ţi iroseşti prea mult timp cu amplasând etichete pe orice carte, document sau lucrare. O ştampilă nu ocupă mult loc, iar dacă vrei întradevăr să fi o persoana de succes, aceasta ar trebui să se afle pe lista ta “Must have”.

În al doilea rând, dacă ai norocul de a fi o persoană importantă, ştim cu toţii faptul că vei avea întotdeauna nevoie de o semnătură şi să fim serioşi, în momentul în care efectivul documentelor trece de limita de timp special alocat, începi să te întrebi dacă nu cumva ai avea şi tu nevoie de un mic ajutor.

Şi hai să-ţi zic un secret: acum poţi beneficia de personalizare nelimitată asupra marcatorului tău, datorită design-ului unic şi moder al noii ştampile Colop, Printer G7 ce se anunţă a fi foarte practic când este solicitat. Astfel, nu vei poseda doar un simplu printer, ci un lucru familiar care va păstra o amintire semnificativă din viaţa ta sau orice altă mică parte ce te va putea face să te simţi în largul tău.

Şi ceea ce e cu adevărat important este faptul că, indiferent de ce fel de persoană eşti, fie că te ocupi cu o afacere proprie, lucrezi pur şi simplu pentru o asociaţie sau propriile tale creaţii au nevoie de semnătura autorului, trebuie să fi oricând pregătit să araţi celorlalţi din jur cine eşti. Să ai în vedere faptul că, necesitatea unui astfel de lucru s-ar putea ivi oricând în viaţa ta, iar cel mai bine este să fi pregătit. Nu ezita şi ajută să fi remarcat! Cu adevărat, nu ai ce să pierzi dacă faci asta.

Acest articol a fost publicat pentru SuperBlog 2014.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s