Revolta, Hunger Games 3.

“Tot ce-i frumos se termină” la fel cum am terminat eu această trilogie, cu lacrimi în ochi recunosc, datorită sfârșitului extrem de trist și a faptului că nu voi mai citi ceva atât de bun și de original prea curând.
La al 3-lea volum, Revolta, nu prea am ce să spun, deoarece v-aș da prea multe spoilere. Totuși, că avertizez că mor oameni, iar momentele emoționante nu sunt nici decum puține.

Pot spune că este întradevăr o carte cu morală, luând în considerare faptul că prezintă foarte bine și realitatea, nu numai lumea fictică a Panemului. Înveți ce înseamnă prietenia, sacrificiul și ce înseamnă să iubești pe cineva. N-am suportat cu ușurință fiecare pierdere fàcută în numele libertății și al redobândirii ei, iar curajul tuturor a fost uimitor. M-am simțit exact ca și cum aș fi fost în pielea protagonistei și-mtradevăr a fost o experiență cu efect puternic asupra emoțiilor mele.
Finalul nu s-a lăsat mai prejos, iar durerea adunată pe tot parcursul trilogiei s-a revărsat. Ca în totdeauna, nu te-ai putea aștepta să nu existe repercursiuni atunci când nenumăratele trăiri sunt intense, așa că viața de după război nu a fost tocmai cea mai fericită, dar a avut și implinirile ei. Vă las pe voi să descoperiți totul și sper să cititi cartea cu atât de multe emoții câte am avut și eu. N-ai cum să n-o iubeşti!
Și așa am mai terminat o serie minunată și m-am mai îndrăgostit de stilul genial al autoarei. Lectură plăcută vouă şi pe data viitoare, sau să spun “cartea viitoare”…

image

“În mine încolţeşte o senzaţie nouă. Dar eu nu reuşesc să  definesc decât în momentul în care mă urc pe masă, fluturându-mi mâna într-un ultim rămas bun către oamenii care-mi psalmodiază numele cu glasuri răguşite. Putere. Am un soi de putere despre care n-am ştiut niciodată că-mi aparţine. Snow a ştiut în clipa în care mi-am înălţat căuşul mâinii plin cu fructe. Plutarch a ştiut când m-a salvat din arenă. Iar Coin o ştie acum. Într-o asemenea măsură încât a simţit nevoia să facă o declaraţie publică, reamintindu-le oamenilor ei că nu sunt eu aceea care deţine controlul.”

“În noaptea când am din nou senzaţia aceea, dorinţa care m-a copleşit pe plajă, ştiu că asta s-ar fi întâmplat oricum. Că pentru a supravieţui nu am nevoie de focul lui Gale. învăpăiat de furie şi de ură. Sunt plină de foc eu însămi. Ceea ce îmi trebuie e păpădia primăvăratică. Strălucirea gălbuie ce înseamnă renaştere în loc de distrugere. Promisiunea că viaţa poate merge înainte, indiferent cât de mult ai pierdut. Că poate fi din nou bine. Şi numai Peeta îmi poate da asta.”

 

Advertisements

One thought on “Revolta, Hunger Games 3.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s