Starters de Lissa Price.

wpid-36889.jpgTitlul cărții: Starters

Autor: Lissa Price

Pagini: 388

Editura: Trei

De unde o am? Din librăria online elefant.ro (țin să menționez că sunt reduceri)

Cum am spus și în book haul, m-am apucat foarte repede de Starters și-am terminat-o în numai 24 de ore (evident, mă așteptam la asta).

Efectul iremediabil pe care l-a avut a fost unu de uimire și impresionare, căci chiar nu mă așteptam la atât de mult de la această carte. Încă de la primele pagini am învățat ceva destul de semnificativ și anume – războiul poate începe oricând, iar lupta pentru supraviețuire este una grea, deci pregătește-te!

Trecuse mult de când nu mai fusesem fericită. Trecuse mult de când viața nu mai fusese decât gloss de buze, muzică și prietene prostuțe. Trecuse mult de când grijile mele principale fuseseră dacă vom da test la școala sau dacă mi-am uitat tema pentru acasă. Acum mă interesa mai degrabă să fiu în siguranță, liberă și vie.

După războiul sporilor, Callie trăiește pe străzi alături de frățiorul ei bolnav, Tyler și prietenul lor, Michael, părinții ei fiind morți și neavând alte rude. Este supusă unui trai groaznic în care trebuie să fugă de agenții federali și de ceilalți copii nerevendicați care ar ucide pentru o brioșă. Totuși, ea hotărăște să scape și să obțină veniturile necesare pentru a-i oferi frățiorului ei un trai acceptabil. Cu scopul de a-și vinde corpul și a deveni altcineva!

Lissa Price reușește să îmbine originalitatea cu veșnicele clișee, dând amploare poveștii ei și scriind o carte absolut genială. Adică, încearcă să-mbini puțin vintage cu ceva nou și inovator și-ți spun că va ieși ceva spendid.

Mi-a plăcut mai ales cum am fost imediat introdusă în miezul acțiunii, “ex-abrupto” cum se spune pe la orele de Limba Română, și a trebuit să-mi dau seama de tot felul de lucruri pe parcursul cărții, așadar acest lucru denotând puțin mister desigur că am fost, imediat, atrasă de ea. Plus că am descoperit și eu un adevărat plot-twist pe la sfârșit și autenticitatea autoarei de a-l crea, măcar odată în viață! Și dacă nu știați asta deja, ador întorsăturile de situație, căci fie în cărți fictive sau realitate, reprezintă o provocare pentru mintea omului. Ce pot să spun, a fost intrigant să fi ținut în suspans exact după ce ai terminat-o și m-a făcut să-mi doresc imediat să cumpăr volumul doi, ceea ce voi face în scurt timp.

Vi-o recomdand cu cea mai mare plăcere și vă spun sincer că e o carte relaxandă, perfectă pentru o seară de sâmbătă, căci nici nu-ți trebuie mai mult ca s-o dai gata.

Lectură plăcută, pe data viitoare dragi cititori!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s