Recenzie “Provocarea” vol 2 de Simona Stoica

Titlul cărții: ProvocareaProvocarea-vol.2

Autor: Simona Stoica

Editura: Herg Benet

Nr pagini: 421

Trădări. Minciuni. Secrete. Nu poți scăpa de trecut.

Legătura neobișnuită dintre Jack Harper, conducătorul Rephelimilor, și Desiree, a Treia Cheie a Havenului, îl îngrijorează pe Azazeal, care alege să o trimită pe Eliza Harper dincolo de Voal, pentru a testa încrederea dintre ei și a-și ajuta fratele să-și îndeplinească misiunea. Coșmarurile lui Desiree au revenit, dar amintirile refuză să dispară. Atenția ei este distrasă de persoanele nou apărute în oraș, dar și de Umbre, ființe aflate la granița dintre Viață și Moarte, care o urmăresc în permanență și ucid fără milă. Numărul Rephelimilor din Wolfcraft crește.

Însă cine spune adevarul și cine încearcă să o manipuleze?

Cum numai eu știu să “scap” de o carte genială în numai două zile, apoi să aștept cu nerăbdare celelalte 6 părți care nu au apărut încă, așa am făcut și cu al 2-lea volum al “Provocării” din seria “Rephlimii” de Simona Stoica. Trebuie să recunosc că nu s-a lăsat mai prejos de prima și, fiindcă nici acesta nu m-a dezamăgit, o să fiu ptima care cumpără partea a 2-a ce este pregătită să apară la începutul acestei veri (cei ce sunteți deja fani, vă puteți bucura!). Ei ei, dar presupun că vă întrebați de ce aș recomanda eu această carte în loc să fac recenzie la vreun clasic sau best-seller cum obișnuiesc? Păi, să vedem:

1. La numai 23 de ani, autoare reușește să păstreze autenticitatea și suspansul pe parcursul a aproximativ 800 de pagini, fără prea multe ambiguități sau absurdități. Bineînțeles, cartea este o operă fictivă ce are în vedere maturizarea unei fete de 17 ani care, aparent, este cheia către salvarea lumii. Dacă până acum îți sună cunoscut, află că, în această serie, detaliile fac totul. Da da, am mai auzit de “fata minune” din cărțile pentru adolescenți, dar sincer, cine s-ar fi gândit să creeze creaturi ca rephlimii, un fel de îngeri ai morții ce au puterea supremă asupra sorții tuturor, cine s-ar fi gândit că prietenii tăi din copilărie îți vor fi proprii dușmani și vei rămâne singur, și cine s-ar fi încumetat să pună în scenă misterul din Wolfmaner care sincer, seamănă cu unul din romanele polițiste clasice. Simona Stoica a combinat toate aceste trei lucruri și, pe mine cât și pe alții pasionați de acest gen, ne-a captivat imediat.

2. Personajele nu se dau înapoi de la cele mai ciudate minciuni și întotdeauna alfăm câte un secret nou care le va distruge și mai mult legăturile. Odată ce intrii în Wolfcraft sau în ținuturile magice ale Heaven-ului, nimeni nu îți e cu adevărat prieten. Nu ai de unde să știi cine îți va fi loial, sau cine îți mai ascunde niște puteri supranaturale, sau cine te trădează spre binele tău. Ar fi bine să-ți păzești fundul, altfel vei ajunge ca și Desiree, temperamentală, puțin paranoică și nesigură, totuși la ea există ceva special. Reușește întotdeauna să-și păstreze calmul în momente critice, chiar dacă în majoritatea timpului ceilalți pur și simplu o înebunesc și simte presiunea noilor puteri copleșind-o, îi salvează pe toți în ultima secundă. Totally mind-blowing.

3. Jack Harper. Da, Jack este unul din motivele pentru care vreau să citesc în continuare această serie. Ascunde atât de multe lucruri pe care sunt nerăbdătoare să le aflu. Este un personaj care are sânge rece în vene, mult curaj și poate prea multă seriozitate. Fiind mâna dreaptă a morții, slujba îl împiedică să aibă alte relații decât cele familiale, dar cine îl oprește să fie derutat în preajma noii lui prietene pe care trebuie să o apere? Legătura dintre cei doi este plină de pasiune și poate și…magie. Dar, cum era de așteptat, el îi pune capăt într-o clipită în deznodământ, lăsând-o pe Desiree….cu ochii în soare. Dacă trebuie să mă îmdrăgostesc de vreun personaj, sper să fie el căci pare extrem de interesant.

4. Ce e cu toți rephlimii? Hope, Eliza, Phyro, Aqua, Malek, Dageron, dar și creatorul lor, Azazeal? Dacă până acum am stat în lumea oamenilor, sper să fim mutați repede în Heaven căci E IMPORTANT ȘI EXTREM DE NECESAR să le aflu poveștile și aventurile tuturor. Să intru în lumea lor cred că va fi un adevarăt impact pentru mine, dar abia aștept. Și de ce strigă Rachel către Jack la sfârșit “Ai omorât-o! Ai omorât-o pe Desiree!” la ce se referă mai exact? Când lași pe cineva în ceață la sfârșitul unuia dintre romane, clar îl faci să le citească și pe celelalte.

Motivele fiind enumerate și laudele fiind spuse, sper că v-am făcut să citiți cele două volume. Vă las cu un link către cea de-a doua carte aici sau aici şi cu unul către pachet: aici.

~ Lectură plăcută, pe data viitoare! ~ Ioana

Advertisements

One thought on “Recenzie “Provocarea” vol 2 de Simona Stoica

  1. Le-am citit si eu si mi-au placut mult. Abia astept sa vina sfarsitul verii ca sa pot citi si volumul 2. Mi-a placut lumea asta impartita in 2, de Val. Al doilea volum a fost mult mai bun pentru ca mai lamureste cateva mistere, neintelegeri

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s