Recenzie: Cele treisprezece motive de Jay Asher

11053605_1000918856634940_8272493668945569376_nTitlul Cărţii: Cele treisprezece motive

Autor: Jay Asher

Editura: Leda Books

Număr pagini: 316

Zvonuri. Reputaţie proastă. Distrugere psihică. Sinucidere.

S-ar putea crede că în timpul îndelungat în care n-am mai scris nicio recenzie sau nu mi-am exprimat niciun gand, nici n-am mai citit, dar cu siguranţă nici nu s-a pus problema să renunţ la cărţi, aşa că-n iunie m-am hotărât să fac cumpărăturile standard de vară şi-am luat 4 cărţi noi despre care nu ştiam aproape nimic. Nu auzisem de ele prea des sau chiar deloc, nu le citisem descierile, doar titlurile: Vrăjitor şi Vrăjitoare şi Darul de James Patterson, Elixirul Vieţii de Kenneth Opel şi Cele treisprezece motive de Jay Asher. Desigur, le păstram pentru vacanţe, dar ce, mă pot abţine eu vreodată? Şi-am aruncat într-un sfârşit un ochi asupra descrierii cărţii “Cele treisprezece motive”, care suna cam aşa:

Clay Jensen se intoarce acasa de la scoala si gaseste pe veranda un pachet ciudat, adresat lui. Inauntru descopera mai multe casete inregistrate de Hannah Baker – colega lui de care era indragostit -, care s-a sinucis cu doua saptamani in urma.

Vocea lui Hannah ii dezvaluie ca exista treisprezece motive pentru care a decis sa-si puna capat vietii. Clay este unul dintre ele. Daca va asculta casetele, va afla si de ce.

Clay isi petrece noaptea strabatand orasul, cu Hannah pe post de ghid. Devine martor la durerea ei si afla adevarul despre el insusi – un adevar pe care nu si-a dorit niciodata sa il infrunte. “Totul conteaza”, sustine Hannah si explica apoi cum s-a inlantuit totul, cum bulgarele de zapada a devenit din ce in ce mai mare, cum zvonurile impotriva carora n-a reusit sa lupte s-au tot inmultit pana ce a simtit ca nu mai poate face fata…

Aşa că am deschis cartea, intrigată la maxim. “13 motive pentru care o fată se sinucide? Ei bine, aşa ceva trebuie citit.” mi-am spus în sinea mea, pe lângă “Doar două capitole, apoi o las pe mâine”. Mâine a devenit instant azi, şi-am terminat cartea chiar înainte să-mi dau seama, într-o singură seara de iulie. Şi cu siguranţă nu am fost dezamăgită deloc, ba chiar mai mult de atât, plăcut surprinsă.

Când oare o să ne dăm seama cum acţiunile şi vorbele noastre îi pot afecta pe cei din jurul nostru, chiar dacă ei ascund acest lucru foarte bine? Când o să ne dăm seama că ceea ce facem pentru a ne simţi noi mai bine, nu trebuie să facă persoana de lângă noi să se simtă mai prost? Sau chiar mai mult, pe câţi i-am rănit oare chiar şi fără să vrem? Acestea sunt întrebările pe care ţi le pui în timp ce citeşti. Hannah, o fire sensibilă şi totuşi puternică a cărei viaţă n-a mai putut fi salvată de la strivirea societăţii şi de la efectul zvonurilor, ne povesteşte motivele pentru care s-a sinucis. Te şochează, dar sunt lucruri care se-ntâmplă în viaţa reala şi automat te întrebi, câţi cunoscuţi de-ai tăi sunt supuşi presiunii. Hannah, o fată care-ar fi putut să-şi pună capăt zilelor fără să lase nimic în urmă, a lăsat totuşi, înţelegerea morţii ei şi explicaţia de care are nevoie lumea pentru a se opri din “denigrat”.

“Dar ce se întâmplă când cineva spune că ai cel mai frumos fund din clasa a IX-a? Stai că-ţi spun eu, Alex, pentru că tu nu o să afli niciodată. Le dă oamenilor – unora dintre ei – permisiunea de a te trata ca şi cum n-ai fi nimic mai mult decât acea parte a corpului.”

“Mânia şi frustrarea pe care mi le trezeaţi se transformau în lacrimi şi apoi lăsau din nou locul mâniei şi urii de câte ori găseam o nouă legătură.”

Iar Clay, Clay este personajul în care noi ne punem încrederea şi alături de care suntem alături pe parcursul cărţii, genul de personaj care nu ar face rău, dar care n-a putut totuşi, s-o salveze pe fata pe care a plăcut-o atâta timp. În pielea lui Clay intrăm noi atunci când citim rândurile tulburătoare, dar necesare. Şi atunci vedem cât de neputincios a fost un băiat în faţa tragediei iminente şi de câte greşeli îţi poţi da seama abia după ce le faci.

Dacă aş fi fost deştept, dacă aş fi răspuns cinstit la test, aş fi descris-o pe Hannah. Şi poate că am fi stat de vorbă. Am fi vorbit serios.

“Salteaua sa înălţat pe partea ta când te-ai ridicat să ieşi din încăpere. Dar ţi-a luat o grămadă până să pleci, să realizezi că vorbeam serios.
<Clay>
Speram sa-mi spui iar să ma opresc. Să nu plec.
Deşi am rămas cu ochii închişi, lipiți de pernă, lumina s-a schimbat când ai deschis în sfârşit uşa. S-a intensificat. Apoi s-a topit din nou… şi tu nu mai erai.
<Clay>
De ce am ascultat? De ce am lăsat-o acolo? Avea nevoie de mine, iar eu ştiam asta.”

Cu siguranţă am remarcat fiecare emoţie simţită la fiecare pagină: tristeţe – pentru o iubire care ar fi putut fi, dar nu s-a întâmplat, frustrare – pentru cei ce-ar trebui să-nţeleagă şi să se oprească din a mai rănii oamenii, durere – pentru Hannah. Şi totuşi din toate aceste momente, cel mai frumos lucru din carte a fost interactiunea dintre Hannah şi Clay, dar şi cel mai trist atunci când îţi dai seama că s-ar fi putut salva reciproc, dar frica era prea mare. El, pentru c-avea impresia că n-o poate avea pe ea, iar ea pentru că avea impresia că nu-l poate avea pe el. Ironia sorţii, nu?

“-Nu ştiu de ce, ai spus tu, dar cred că trebuie să stăm de vorbă.
Mi-a trebuit tot curajul din lume să port discuţia aia. Curaj şi două pahare cu bere.
Iar eu am fost de acord, probabil, afişând cel mai cretin zâmbet.
Nu, cel mai frumos.”

Dar, pe lângă asta, pe tot parcursul cărţii am văzut cum, existenţa cuiva este sfaşiată în bucăţi de către societate, iar până la urmă, nu mai rămâne nimic. Şi cu fiecare cuvând despre sfârşit spus de Hannah, mă simţeam rănită şi eu, pentru ea, dar îmi dădeam seama de greşeala în care trăim, lucru pe care cu toţii ar trebui să-l facem, lucrul pe care nu mulţi îl fac.

Eram hotărâtă. Nu să-mi pun capăt zilelor. Nu încă. Eram hotărâtă să trec prin şcoală ca gâsca prin apă. Să nu mă apropii niciodată de nimeni. Asta aveam de gând. Terminam şcoala şi apoi plecam….
Mâine n-o să mai fiu….
Aşa că am decis să aleg modul cel mai puţin dureros posibil.
Pastilele.
Dar ce fel de pastile? Şi câte să iau? Nu ştiu sigur. Şi nu am prea mult timp să-mi dau seama, fiindcă mâine…trec la acţiune.

Ei bine, nu ştiu ce-aş mai putea spune ca să vă conving că trebuie neaapărat să o citiţi, în afară de faptul că eu cel puţin, am simţit nevoia să plâng de mai multe ori cât timp am citit. Şi totuşi, stocurile sunt aproape epuizate şi n-o veţi găsi oriunde. Varianta originală, în engleză, Thirtheen Reasons Why by Jay Asher, poate fi găsită pe okian. Căutaţi-o la bibliotecă, în librărie, pe net, în variantă ebook, oriunde. Merită din plin!

~Lectură plăcută şi…pe recenzia viitoare!~

Advertisements

2 thoughts on “Recenzie: Cele treisprezece motive de Jay Asher

  1. Bună, ți-am găsit blogul și-am fost surprinsă de câte multe lucruri avem în comun. Îmi place să-ți citesc recenziile, deoarece îmi plac foarte mult cărțile. O zi bună!!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s