Ziua în care am încercat

Oamenii nu sunt niciodată aceeași. Dacă ai avut vreodată impresia că un om nu se schimbă de la o lună la alta, chiar și prin cele mai mici detalii, te-ai înșelat total. 88888888888888

Și în ultimii doi ani cel puțin, am trăit cele mai mari schimbări din viața mea. Liceul, teatru, scris, sport, muzică, cinematografie și alte lucruri descoperite. Cu siguranță nu sunt aceeași persoană care eram acum 4 luni și, chiar dacă nu mă așteptam să ajung cine sunt acum, mă bucur enorm.

Dar mai exact, m-am schimbat când m-am apucat de blog prin august 2014 și eram înnebunită după scris. Am scris și am scris, până când n-am mai avut ”timp”, și-am renunțat. Și cumva, totul e legat de scris pentru că am încercat să mă reapuc de mai multe ori, și de fiecare dată am tot renunțat din nou și din nou și din nou. Dar faptul că am făcut asta ceva vreme, m-a ajutat apoi la o decizie luată la un an distanță, într-o zi friguroasă de octombrie când m-am hotărât să am curaj.                                                                                                           ”Tu ce iubești?”

Întâi la o activitate la care am fost nevoită să vorbesc practic în fața unui public (pe vremea aia încă aveam anxietate socială), care pe atunci era un extrem de mare lucru, apoi la interviul care mi-a schimbat total viața și apoi la Halloween, ieșind pe stradă (în România) costumată în dumnezeu știe ce. Ceea ce, cum am spus, a fost cel mai important din ziua aia, a fost interviul și faptul că a avut loc fix în ziua aia, în care m-am hotărât să am curaj. Țin minte că aplicasem la o organizație non-guvernamentală care recruta voluntari, iar eu având nevoie de experiență și diplomă, am aplicat imediat, uitând după primele 3 zile de la aplicare, primind un telefon total neașteptat după o săptămână, care era pentru a mă chema la interviu. Când răspunsesem abia țineam minte vag pentru ce mama naibii aplicasem, dar acceptasem interviul, cum era de așteptat, iar a doua zi mă aflam la FEAA Galați, în sediul Es-Sphere, pentru interviul de grup, cu alți 6 oameni pe care nu-i mai văzusem în viața mea, dar cu care am interacționat imediat din moment ce trebuia să îmi arăt aptitudinile de team-work. După interviu, n-aveam habar la ce trebuia să mă aștept, dar cumva, toată treaba devenise importantă pentru mine și-ncepusem să tremur (fie de la frig, fie de la emoții) în drum spre casă, ca după numai 3 ore să aflu că sunt chemată și la interviul individual, la care a trebuit să aștept răspuns 2 zile întregi, pline de griji, emoții și negativism.

Partea frumoasă a fost că intrasem. Intrasem pentru că, la interviu, vorbisem despre faptul că scriu și că am un blog, că citesc și că sunt foarte bună la chestia asta, fapt care cumva s-a potrivit cu ceea ce ei căutau, așa că m-au acceptat. Și nu știam la ce să mă aștept, până n-am început să ”lucrez” acolo, alături de niște oameni geniali. Până n-am început să scriu diferite texte pentru diferite campanii și să consider chestia asta ceva destul de relevant și nou pentru a mă face să ies din zona de confort și să trăiesc. Și în 4 luni, în care m-am apropiat de niște oameni și în care am fost în prima mea conferință (learning și călătorii în același timp, uhu, bonus), încrederea mi-a crescut enorm de mult, am început să cred într-o cauză pentru care vreau să lupt și am început să vreau să mă dezvolt cu adevărat și să las ceva în urmă, pentru că nu mai este vorba doar despre ce voi face în viitor, ci însfârșit este vorba despre ceea ce fac acum. Și cine sunt eu acum? Genul de persoană care poate vorbi într-un public de 50-60 de persoane fără prea mari probleme și genul de persoană care dacă își pregătește un discurs și repetă pe chestia asta, poate vorbi și cu 100-200 de persoane fără prea mari probleme. Genul de persoană care își cunoaște potențialul, nu se lasă influențată și mereu gândește pozitiv. Încă mai am multe defecte, dar dezvoltarea personală constă în schimbare continuă, transformare până când persoana este mulțumită cu sine, iar asta contează cel mai mult.

Așa că alegeți-vă o zi în care să fiți curajoși, să schimbați ceva, să începeți să vă descoperiți. Alegeți să încercați, indiferent dacă reușiți sau nu, căci înainte să reușesc, nu reușeam deloc. Alegeți să vă afirmați, să faceți ceva ce vă place, să acceptați orice oportunitate care vă iese în care, pentru că nu aveți nevoie de o diplomă sau de niște acte sau de lucruri materiale în principal pentru a vă susține, banii vor fi mereu pe plan secundar. Ce contează este să rămâneți cu ceva după orice faceți și să simțiți ceva atunci când faceți. Și personal, nu cred c-am să regret vreodată că am început să mă afirm scriind, că m-am implicat și că la un moment dat, m-am hotărât să nu renunț la ceea ce am acum.

Implicați-vă și ieșiți de pe silent. Avem o singură viață. O trăim sau nu?

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s