Miroase a cafea stătută

tumblr_osm3dibv7J1ua07mso1_1280

Miroase a cafea stătută. Ibricul e pe aragaz, probabil de o săptămână.

De o săptămână ai plecat şi tu.

L-am lăsat acolo, nu pentru c-aş vrea să îmi amintesc ultima cafea. Oricum dintre noi, doar eu sunt cea care bea cafea. Ci pentru că de obicei tu te ocupai de lucrurile mici, nu eu. Eu făceam doar lucrurile mari.

Munca, proiectele, scrisul, implicarea, obiectivele pe care-mi doream să le ating, şi încă vreau.

Dar ce n-aş da acum pentru nişte lucruri mici.

De fapt, probabil nu aş da nimic. Mereu spun că îmi doresc să am timp pentru mine, pentru prieteni, pentru iubiri uitate într-o noapte, pentru tine. Şi chiar nu îmi doresc să pierd persoane, aşa cum am făcut cu tine, dar nu pot să renunţ. Mai ţii minte? Asta îmi spuneai mereu, „renunţă”. Din priviri, pentru că îmi cereai atenţia, pentru că aveai nevoie să fiu acolo, pentru că eu nu aveam niciodată timp. Pentru că atenția mea se ducea în muncă.

Dar între amăgiri şi zâmbete lăsate pe fugă, ai hotărât că nu era destul. Până la urmă, pentru nimeni nu este destul. Cine şi-ar dori o persoană ca mine? La prima vedere, multă lume. Ambiţie, entuziasm, perseverenţă, determinare, carismă, întotdeauna aproape de perfect, chinuindu-se să păstreze standardele înalte. Genul de persoane care te fac să fii curios. Până când le cunoşti, sau mai bine spus nu ajungi să le cunoşti. Pentru că nu au timp. De alte persoane, sau măcar de propria persoană. Cele 5 minute de pauză din fiecare zi sunt, probabil, folosite pentru cafeaua de dimineaţă. Şi atât.

Nu te-aş ruga să te întorci, nici nu te-aş căuta. Şi nu mă înţelege greşit nu e pentru că nu aş avea timp. Se spune că, pentru cei cu adevărat importanţi îţi eliberezi programul, indiferent de ce ai de făcut. Dar eu mi l-am încărcat, ai observat? La început nu era aşa, îţi acordam destulă atenţie. Erai, cum s-ar spune, aproape fericit. Aproape, pentru că apoi am început să fug încet încet, spre ceea ce-am iubit mai mult. Munca.

Nu, nu te-aş căuta, pentru că ştiu că ţi-ar fi mai bine fără mine. Pentru că nu am reuşit să îmi fac timp până la capăt, pentru că nu te-am iubit destul.

Nu la fel de mult cum iubesc ceea ce fac.

Şi am încercat să fug, mai mult, pentru că iubirea pentru altă persoană nu schimbă o lume întreagă, cea pentru lumea pe care vrei să o schimbi o face. Iar eu îmi doresc să o schimb.

Aşa că îmi pare rău, sau nu-mi pare, că ţi-am irosit timpul, că te-am făcut să aştepţi, cât eu alergam după vise şi schimbări.

Şi poate că-ntr-o zi, vei găsi pe cineva care să stea pe loc, cu tine. Poate că şi eu, voi găsi pe cineva care să alerge cu mine.

Dar azi miroase a cafea. Spăl ibricul, mă apuc şi eu să fac lucruri mici, în grabă desigur. Apoi îmi iau geanta şi plec acolo unde nenumărate țeluri și obiective mă poartă.

E 5:30. Încă nu te-ai trezit, niciodată nu te trezeai aşa devreme. Obişnuiam să te las să dormi. Nu te priveam, nu te urmăream dormind, mă grăbeam.

Să nu te miri dacă mă găseşti în ziar în dimineaţa asta. Schimb lumea.

Cu drag,
De la o persoană care nu a avut timp.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s